Pachete oferite de către Parohia „Sfântul Sava”, cu ocazia sărbătorilor pascale
Pe data de 08.04.2026, în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sfântul Sava”, a avut loc o activitate cu caracter social-filantropic, organizată cu ocazia sărbătorilor pascale, menită să aducă bucurie și sprijin beneficiarilor centrului. Cu această ocazie, Parohia „Sfântul Sava” a oferit pachete cu produse de strictă necesitate, gest care a fost primit cu recunoștință și emoție de către toți cei prezenți.

Acțiunea se înscrie în seria inițiativelor dedicate sprijinirii persoanelor vulnerabile și reflectă implicarea constantă a comunității în susținerea celor aflați în nevoie. În spiritul sărbătorilor pascale, acest demers a adus lumină, speranță și alinare în sufletele beneficiarilor, consolidând totodată valorile de solidaritate, empatie și grijă față de semeni.
Susțineți activitatea filantropică a Parohiei Sf. Sava